Despre AnySoft
Flexibilitate, Satisfacție, Succes
AnySoft – flexibilitate, satisfacție, succes.
Suntem o companie specializată în dezvoltarea și implementarea produselor software ERP și CRM care asigură un management eficient pentru dezvoltarea afacerii tale. Principalele noastre trăsături sunt exprimate în însăși denumirea companiei: AnySoft. Prin eforturile noastre continue, oferim clienților flexibilitate, calitate și satisfacție, contribuind în același timp la succesul afacerii lor.
Serviciile și produsele noastre se bazează pe experiența vastă a unei echipe care știe să analizeze și să intuiască nevoile clientului, cu scopul de a oferi soluții flexibile, mulate perfect pe cerințele business-ului respectiv.
Istoria firmei începe încă din 1998, ca un laborator de dezvoltare soluții ERP pentru o companie din Italia, iar specializarea pe produsele ERP și CRM se concretizează în 2003, moment definitoriu în stabilirea direcției companiei. Urmează o perioadă în care am dezvoltat și implementat mai multe proiecte finanțate de UE, dar și un produs CRM italian pentru Primăria orașului Padova (2007).
În 2007 am finalizat primul produs ERP românesc, dezvoltat și implementat pentru compania Comunicații StarNet Media S.r.l., un client în dezvoltarea căruia produsele și serviciile noastre au jucat un rol fundamental.
În 2011 am început colaborarea cu Synergis, o companie din Austria pentru care am oferit servicii de consultanță și implementare soluții GIS până la retragerea acesteia de pe piața românească, în 2012. Printre clienții Synergis pentru care am oferit servicii se numără Consiliul Județean Argeș și Consiliul Județean Arad.
În 2014 am trecut la dezvoltarea unui nou produs software, denumit IN@EX, prin care ne propunem să atingem nevoile de management complet ale afacerilor clienților noștri.
Celălalt produs pe care îl oferim și de care suntem foarte mândri este AnyGest. Acesta acoperă toate fluxurile de informaţii din interiorul unei societăţi, pornind de la achiziţii, gestiunea stocurilor şi materialelor, producţie și vânzări, totul corelat şi transpus simultan în contabilitatea societăţii.